
Casa poporului
Bucureştiul în timpul regimului Ceauşescu Palatul Parlamentului
Noua reşedinţă a parlamentului este o clădire impozantă şi ocupă un spaţiu de peste 64.800 mp. Ridicată între anii 1984 - 1989 pe Dealul Uranus (numit şi Dealul Arsenal) conform proiectelor realizate de un grup de arhitecţi români coordonat de Anca Petrescu, ecificiul are formă dreptunghiulară, faţada sa având 270m. înălţimea clădirii este de 84m şi temeliile ating o adâncime de 92 m. Cele 440 de birouri, numeroasele săli de recepţie, sălile destinate evenimentelor ştiinţifice, culturale, social - politice (fiecare dintre cele 20 de săli ocupă un spaţiu de 200 până la 700 mp), plasează acest edificiu pe locul al doilea după Pentagonul din Washington D.C. (604,000mp, mai mare decât Piramida lui Keops).Ca volum (2.55 mil. mc.), Casa Poporului ocupă locul al treilea în lume, după edificiul Cape Canaveral, unde sunt ansamblate navele spaţiale (3.67 mill. cu.m.) şi Piramida Quetzalcoatl din Mexic (3.3 mill. cu. m.).
Birourile aparţin anumitor instituţii de stat şi parlamentului, iar sălile de conferinţe, modern aranjate, reprezintă locul ideal pentru conferinţele internaţionale, concerte şi festivale de muzică. Este demn de menţionat faptul, că sălile Palatului Parlamentului au găzduit Conferinţa Internaţoinală Crans Montana (1994, 1997), Festivalul Internaţional George Enescu din toamna anului 1995, a 94 -a Conferinţă a Uniunii Interparlamentare (1995), Forumul Oamenilor de Afaceri, Forumul de Cooperare la Proiectul Marea Neagră (25 - 28 aprilie 1996), Romanian Internationa Travel Show (1996, 1997, 198) etc.