Agnita

AGNITA

 

Oraş din judeţul Sibiu, amplasat într-o zonădeluroasăde un pitoresc aparte, la 447 m altitudine, Agnita se aflăla 58 km NE de Sibiu pe calea feratăşi respectiv la 62 km pe cale rutierăşi la 41 km pe drum judeţean de Sighişoara şi Făgăraş. Faţăde Mediaş se aflăla numai 37 km depărtare. Agnita are o populaţie de 12.342 locuitori (1995).

Pe teritoriul localităţii au fost descoperite urme din paleolitic şi respectiv din epoca bronzului, care atestăaici o străveche vatrăde locuire (vase, topoare din piatrăşi cupru).

în urma săpăturilor arheologice, a ieşit la ivealăo cetate dacicăde pământ, iar pe Dealul Cetăţii din apropiere s-a descoperit fundaţia unui turn de apărare şi a unui drum roman. Chiar pe teritoriul de astăzi al oraşului a fost descoperităo fântânădin perioada daco-romană, Fântâna Romană. Aceasta se aflăîn curtea imobilului din Piaţa Republicii nr. 3, este adâncăde 7 m şi are un diametru de 1,20 m.

Bogăţia vestigiilor arheologice datate sec. I-III d.H. se explicăprin existenţa exploatărilor aurifere încădin vremea lui Decebal (secolul I), continuate de romani, când aici s-a instalat colonia romanăAlburnus Minor.

în secolele XI-XII localitatea a fost colonizatăde saşi. Prima menţiune documentarăprivind Agnita dateazădin 1280, iar în perioada 1317-1320 apare consemnatăîn documente cu numele Vallis Sancte Agnetis, ca centru de ceramicăsmălţuită. în 1379, denumirea localităţii se schimbăîn Villa Agnethis. în 1466 regele Matei Corvin acordăAgnitei dreptul de a condamna prin execuţie cu spada ("jus gladii"), precum şi permisiunea de a păstra, în caz de război, jumătate din totalul bărbaţilor apţi de luptăpentru apărarea cetăţii, motivând călocalitatea "este situatăla graniţele Transilvaniei" şi pentru a evita "ocuparea cetăţii de către oşti străine". în secolele XV-XVI, Agnita este marcatăde un puternic avânt economic, aici funcţionând 13 bresle (tăbăcari, cizmari, dogari, croitori, olari, fierari etc.).

Denumirea de astăzi a localităţii se păstreazădin 1750, iar în 1950 Agnita a devenit oraş.

Punctul de maximăatracţie turisticăal oraşului îl constituie Cetatea ţărănească cu Biserica fortificată adăpostităde aceasta. Cetatea, alcătuitădintr-o incintătriplă, dateazădin secolul al XIII-lea şi a suferit modificări pânăîn secolul al XVIII-lea. Cele patru turnuri de apărare, construite din piatrăde râu şi de carieră, aparţineau curtinei interioare, având câte cinci caturi cu metereze mici, utilizate exclusiv pentru arme de foc. în centrul laturii nordice se înalţăTurnul Dulgherilor, prevăzut cu hersă. în partea de est se afla Turnul făurarilor (sau Hotenţilor), în sud-est Turnul croitorilor, iar în sud-vest Turnul cizmarilor, în care douăcaturi adăpostesc slănina agăţatăde bârne de lemn pânăîn ziua de astăzi. în sectorul sudic, între Turnul cizmarilor şi Turnul croitorilor, se mai păstreazăvechile şoproane de lemn ce adăposteau cerealele. Biserica fortificată, cu turnul clopotniţăînalt de 44 m înălţat spre vest, a fost iniţial construităîn stil romanic (1409) şi transformatăulterior în stil gotic. Este amplasatăîn centrul Cetăţii.

în decursul veacurilor, atât zidurile şi turnurile Cetaţiii, cât şi biserica propriu-zisăau fost refortificate, recămăşuite şi supraînălţate, pentru a face faţăevoluţiei tehnicii de luptăa asediatorilor. Astăzi silueta Cetăţii răsare cu turnurile sale deasupra acoperişurilor caselor din oraş, ca mărturie a unei străvechi existenţe.

Biserica OrtodoxăSfântul Nicolae, un valoros monument istoric şi de arhitectură, dateazădin 1796-1797. Ctitorităde Radu Bogdan şi Dumitru Orghidan pe un promontoriu ce dominăoraşul, biserica adăposteşte valoroase picturi interioare.

, un valoros monument istoric şi de arhitectură, dateazădin 1796-1797. Ctitorităde şi pe un promontoriu ce dominăoraşul, biserica adăposteşte valoroase picturi interioare.

Muzeul Valea Hârtibaciului oferăprin exponatele sale o adevăratăincursiune în istorie, precum şi cunoaşterea etnograficăa zonei.

oferăprin exponatele sale o adevăratăincursiune în istorie, precum şi cunoaşterea etnograficăa zonei.

Agnita impresioneazăşi prin aspectul ei în sine. Astfel, axul întregii localităţi (străzile 1 Decembrie şi Avram Iancu) păstreazăde o parte şi de alta, pe o lungime de câţiva kilometri, şiruri compacte de case solide, specifice ardeleneşti, cu unul sau douăniveluri, cu acoperişuri din ţiglăşi porţi largi, pe sub arcadele cărora pătrunzi în curţile gospodarilor.

impresioneazăşi prin aspectul ei în sine. Astfel, axul întregii localităţi (străzile şi ) păstreazăde o parte şi de alta, pe o lungime de câţiva kilometri, şiruri compacte de case solide, specifice ardeleneşti, cu unul sau douăniveluri, cu acoperişuri din ţiglăşi porţi largi, pe sub arcadele cărora pătrunzi în curţile gospodarilor., un valoros monument istoric şi de arhitectură, dateazădin 1796-1797. Ctitorităde şi pe un promontoriu ce dominăoraşul, biserica adăposteşte valoroase picturi interioare. oferăprin exponatele sale o adevăratăincursiune în istorie, precum şi cunoaşterea etnograficăa zonei. impresioneazăşi prin aspectul ei în sine. Astfel, axul întregii localităţi (străzile şi ) păstreazăde o parte şi de alta, pe o lungime de câţiva kilometri, şiruri compacte de case solide, specifice ardeleneşti, cu unul sau douăniveluri, cu acoperişuri din ţiglăşi porţi largi, pe sub arcadele cărora pătrunzi în curţile gospodarilor.